Tabăra de vară YANA

Tabăra de vară pentru copii a fost orgranizată anual, timp de 12 ani, și a fost sponsorizată de firmele Sika și Hoval.

Organizată începând cu anul 2004 şi realizată cu sprijinul voluntarilor cercetaşi din centre locale din Bacău și Nicolae Bălcescu, proiectul și-a propus să încurajeze și să recompenseze progresul școlar și comportamental al copiilor.

Jocuri noi şi provocatoare, distracţie şi disciplină, locuri noi şi copii noi, daruri de la sponsori, mici sarcini de îndeplinit, petrecerea de la sfârşit, grija cu care sunt înconjuraţi de cei mari, toate acestea îi fac să se simtă aşa cum sunt de fapt: copii.

Pentru echipa de organizatori şi voluntari, tabăra înseamnă muncă susţinută, care începe cu mult înainte de desfăşurarea ei şi continuă până la faza de evaluare. Felul în care voluntarii îşi oferă contribuţia la organizarea şi desfaşurarea taberei, cu bucurie şi fără rezervă, fără vreo recompensă materială, constituie pentru copii o experienţă deosebită.

Iată câteva dintre „evaluările” copiilor:

„am învăţat să-mi organizez timpul”;

„mi-am făcut prieteni noi pe care îi iubesc şi de care deja mi-e dor”;

„m-am simţit răsfăţat”.

istoric - yana